Transport

• bilete se pot lua din stația de metrou. PUNCT. Dacă dorești să urci într-un autobuz și încă nu ai un MetroCard (după cum se numesc abonamentele lor, de seamănă cu o carte de credit), plătești în mărunt valoarea călătoriei (2,25 de dolari). Există o chestie la șofer, unde bagi banii ca într-o pușculiță și se plătește călătoria. Nu ai bani, nu urci. Excepție – dacă ești la fel de bun la matematică precum sunt eu și în loc de 9 monede de 25 de cenți ai doar 7, este posibil ca șoferul să zâmbească și să-ți spună „it’s OK”, exact când vrei să te dai jos, că nu ai toți banii. Odată ajuns într-o stație de metrou, iei cartela în cauză.
• stațiile de metrou au acces pe baza unor porți (ori ceva mai înalte, cu  multe bare, ori doar o bară pe care o împingi, DUPĂ ce cardul tău a fost „sliduit” prin nișa special construită. Nu ai card, nu ai plimbare. Poți cumpăra card de la ghișeu sau de la automatele din incintă. Acolo se pot băga bani (primești și rest) sau cardul de bancă din care ți se trage contravaloarea
• poți lua 10-20 etc dolari pe card (pe care-l reîncarci că are valibilitate un an, dacă nu mă înșel), poți lua „unlimited” pentru o lună și costă 90 de dolari. Ținând cont că-n Manhattan te costă și 60 de dolari ora de parcare, nu vă mirați că multe „costume” care lucrează pe Wall Street folosesc transportul în comun. Primești și un procent bonus la încărcare – cred 7% sau ceva de genul.
• dacă ai MetroCard ai un transfer gratis. Deci, cazul meu, merg cu autobuzul spre stația de metrou, plătesc în autobuz, că e și un aparat de citește cardurile, apoi la metrou apare „x-fer free” și merg și cu metroul, de data asta moca. La fel la întoarcere.
• faptul că se plătește la șofer, scoate din calcul blatiștii. La metrou nu intri fără să plătești din nou. Nu am văzut controlori. Nu cred că există așa ceva. Având cardul mereu încărcat nu se pune problema că nu ai abonament, că nu ai găsit ghișeu etc.
• site bine pus la punct, aplicații MTA ce se pot folosi pe orice device. Să știi ce se întâmplă și cum. Nu discut despre ce lucrări se fac pe aici, că ne ia plânsul.

Bănci

• NU plătesc comision dacă retrag bani de la bancomatul lor. NU plătesc comision de interogare. Pe chitanța scoasă de bancomat, apare și soldul.
• mă costă 6 dolari pe lună contul la ei. Dacă fac 5 tranzacții cu cardul în luna respectivă sau pun 500 de dolari NU PLĂTESC NIMIC. Este cont cu overdraft zero, deci nu am nici dobândă la bani. Cum este un cont de cheltuială pentru cât stăm prin State, e OK pentru noi. Ideea de credit și debit e diferită față de România, deci nu stau să mai dau amănunte.
• poți băga bani în bancomat, să alimentezi contul (asta știu că e și la noi parcă)
• poți băga un cec acolo și-ți alimentează contul. Poți face o poză cec-ului cu telefonul mobil și-ți alimentezi contul
• există QuickPay, care funcționează ca un fel de PayPal. Trimit de pe Chase.com bani pe adresa „soarelui” și-i vin în câteva minute.
• există aplicații pentru iPad și tot felul de daravele pentru a-ți face banking-ul mai ușor.

Magazine

• sales – sau reduceri pe românește. REDUCERI serioase, nu cele în stilul nostru (creștem prețul cu 3 zile înainte și apoi îl „reducem”). Există perioade de sales (chiar în weekendul ăsta vom avea Labour Day sales) și iei produse și la 10% din prețul lor normal.
• cupoane – ai mereu reduceri, 10$ off, 20$ off, procente de reducere la cumpărături pe o anumită perioadă etc. Prietena noastră chiar îmi spunea că, dacă merg în weekendul ăsta la spart niște bani, să iau cardurile ei de Kohls și Macy’s că am reduceri mișto. Asta pe lângă reducerile de la raft făcute cu ocazia respectivă.
• self-checkout – după cum îi spune și numele, înseamnă că dai tu pe scanner produsele. Plătești cu cardul și totul e OK.
• cash-back – dacă nu dorești să mergi la bancomat să iei bani (că ți-e lene, că în cazul nostru cel puțin nu e vorba de comisioane), ceri cash-back la casă, când plătești produsele. Deci, dacă ele costă 200 de dolari de pildă, poți lua niște bani în plus din contul tău și-i primești cash. De pildă dai 220 și ai 20 de dolari în mână.
• 30 days money back guarantee – sau 14 zile la unele produse electronice. Nu-ți place produsul? Îl duci înapoi. FĂRĂ DISCUȚII. Dacă nu mai ai bonul, primești „store credit” și poți cumpăra de aclo altceva. Poți primi banii înapoi, dacă ai bonul. Nu există „marfa vândută nu se schimbă”, chiar dacă se vede că ai purtat haina respectivă sau ai folosit echipamentul electronic în cauză. Am avut 14 zile de returnat Nook-ul de pildă. Puteam să-l duc în ultima zi așa folosit la Staples, de unde l-am luat și-mi luam banii înapoi. Fără ochi dați peste cap și ceartă. Nu vreau să mă gândesc că mă întorc în România la „dar nu v-ați uitat că e stricat înainte să-l cumpărați” și alte chestii similare.
• kiosk-uri – dacă nu găsești măsura ta la fusta dorită, te duci la un fel de „tonomat” cu display touch-screen, scanezi codul și vezi baza de date a magazinului (toate punctele de lucru, nu doar cel în care ești). Poți comanda să ți se trimită acasă produsul și transportul e ori gratis ori modic la produse grele (gen frigidere).
• scannere de preț – dacă nu mai știi ce preț e ăla bun (la câte apar pe produs), scanezi prețul și vezi cât este.

Poștă

• vrei cutii? Mergi la un sediu USPS și ia de acolo. GRATIS. Cutii frumoase, aranjate etc. Nu stai cu hârtie albă, sfoară și alte chestii din evul mediu.
• dacă vinzi ceva pe ebay de pildă, poți plăti transportul prin PayPal direct pe situl Poștei. Ai o pagină cu datele respectivului, pe care o printezi. Are și un cod de bare, ce face tracking-ul mai ușor. Lipești foaia aia de cutie și ai terminat
• dacă are poștașul treabă pe la tine, poate lua chiar el cutia, că doar a fost deja plătită. Te scapă de un drum la Poștă.