Leul se duce în jos. Nu e o cădere dramatică, deși ieri am asistat la o devalorizare a acestuia destul de importantă (conform Băncii Centrale Europene, variația a fost de 1,1%). Nu fac referiri la cotațiile caselor de schimb valutar, pentru că acolo fenomenul speculativ e evident. Lumea caută vinovați, dar chiar dacă am reuși să găsim unul, nu cred că ar ajuta la ceva.
Haideți să vedem ce zice teoria despre factorii care influențează cursul valutar. Mă abțin să comentez ce spun unii „specialiști” pe această temă, aceste opinii sunt bune de filmul ”Teoria conspirației”, și nu pentru un alt fel de teorii. Și ajung undeva în zona de economie gri, practicată de „băieții deștepți”…
La fel de greșit (și simplist) ar fi să tragem concluzia că avem un singur factor care influențează cursul valutar. Să îi luăm pe rând:
- factori economici – cu mici excepții, nu prea s-a schimbat nimic aici, de pe o zi pe alta. Da, Dacia, cel mai renumit brand al nostru, a închis temporar producția. Dar nu ieri.
- factori de ordin monetar – dobânda BNR, să zicem – la fel, nu am auzit de vreo schimbare din partea BNR, dobânda de referință e aceeași din martie 2012.
- factori sociali, politici sau psihologici
- poziționarea pe piața internațională – sunt curios ce s-a putut schimba aici. Tot la BB+ suntem, conform S&P, nu?
- raportul dintre cerere și ofertă al leului față de alte monede pe piața externă – noi suntem ca și inexistenți aici.
- factori economici, politici, militari, psihologici internaționali – aici avem o știre de joi: rata dobânzii BCE a scăzut sub 1 la sută. Care, conform DW, nu ar fi o știre proastă. De războaie în zonă n-am auzit, Siria rămâne, în continuare, sub tirul doar al declarațiilor, nu au venit extratereștrii și nici nu s-a descoperit vreun zăcământ imens de țiței.
Influența burselor internaționale nu o iau în calcul, atât timp cât BVB nu contează, cu milionul ei de euro tranzacționați pe zi… Dacă ar fi fost altceva, s-ar fi simțit și la vecinii noștri. Dar acolo mișcarea monedei naționale e alta (o creștere de 0.2% înregistrată ieri), deși economiile lor sunt mult mai sensibile la ce se întâmplă pe plan mondial. Nu o să vorbesc nici despre implicarea BNR în susținerea cursului.
Și acum, dintre toate cele de mai sus, pe termen scurt (vorbesc de zile), la noi a acționat o singură grupă de factori: grupa factorilor sociali, politici și psihologici. E evident că au conlucrat toți trei. Iar rezultatul…
Nu ar trebui să facem din asta un capăt de țară. Da, ne cresc ratele. Dar ne cresc cu valoarea unei beri mai bune, de import. Un 2.5 la sută în ultimul timp (două luni) nu e un dezastru, dar duce leul departe de ceea ce prognoza Comisia Națională de Prognoză. Poate că ar trebui să fim un pic mai responsabili și să nu ne aruncăm să cumpărăm doar de frică. Dar nici să băgăm capul în nisip, ca struții.
Și, în încheiere, iată și un fragment interesant (sublinierea îmi aparține):
„Political and Psychological Factors
Political or psychological factors are also believed to have an influence on exchange rates. Many currencies have a tradition of behaving in a particular way such as Swiss francs which are known as a refuge or safe haven currency while the dollar moves (either up or down) whenever there is a political crisis anywhere in the world. Exchange rates can also fluctuate if there is a change in government. A few years back, India’s foreign exchange rating was downgraded because of political instability and consequently, the external value of the rupee fell. Wars and other external factors also affect the exchange rate. For example, when Bill Clinton was impeached, the US dollar weakened. During the Indo-Pak war the rupee weakened. After the 1999 coup in Pakistan (October/November 1999), the Pakistani rupee weakened.” – sursa
Vorbim de Statele Unite din perioada Clinton, nici vorbă de criză pe atunci… Și nu vorbim de război, de lovitură de stat, de schimbări majore în politica guvernului SUA. Vorbim de o punere sub acuzare plecată de la un scandal cu tentă sexuală.
Sursa foto: aici.
Faceți căutări pe acest blog
Blog Archive
Postări populare
-
Nu uita de aniversare! “iubi, nu vreau să imi iei nimic, e de ajuns că te am pe tine”
Etichete
Diverse
muzica
News
Prin Lume
Utile
Apple
Car News
Romania
Personal
masini
Money Maker
iphone
Revista Presei
bani
foto
idei
smartphone
video
HighTech
Lyoness
samsung
Noutati
TOP 10
stiri
Creative Monkeyz
Download
Sfaturi gratis
Vedete
android
fun
pr0n
sosele
Fotbal
Vodafone
facebook
google
nokia
tech
16+
DROPBOX
Sport
Stiinta
Tv
VS
WINDOWS
accesorii
bucuresti
camere video
carcasa
filme
iPhone 5
idiocracy
microsoft
paris
reclame
soferi
tablete
teve
2012
4x4
Actor
Bancuri
CLOUD COMPUTING
DOCUMENTE
ECONOMIE
Emag
Idei Practice
JOCURI
LAPTOP
PANOURI FOTOVOLTAICE
PANOURI SOLARE
RETELE SOCIALE
STOCARE
Sanatate
TELEFOANE
amazon
audi
autostrazi
blog
bmw
car
consum
copii
femei
ford
gmail
htc
ipad
pc
presa
reclame All closed.
securitate
seriale
software
sony
ssd
trafic
turism
viteza
youtube
15 septembrie Club Iasi End of Summer Party Sunrise Beach
3D
3DVIA
4G LTE
: bani
: jessica jane clement
APLICATIE
APLICATII
Acţiune
Amar tu Vida Dr. Bellido Elena Gheorghe
Aston Martin
Aston Martin Vanquish
Aston Martin Vanquish poze noi
BIROU
BROWSER
BUGET
BUZZWORD
CHELTUIELI
CLIENT
COLABORARE
COMERT
COMPUTER
CONTROL
China
DESERTEC
DESKTOP
DIVERSE | BANCA
DJ Faibo X Tampit Tranda
ECONOMISIRE
ECONOMISIRE | BANI
ECRAN TACTIL
ENERGIE
FIREWALL
FOTOGRAFIE
GARTNER
GESTIONARE
GOOGLE CLOUD CONNECT
HELP
Horoscop
IBM
JAPONIA
MANAGEMENT
MEDGRID
MICROSOFT OFFICE SHARE POINT SERVER
MINI | mini john cooper works countryman | tractiune integrala | noutati auto | masini noi 2012
MOBIL
MODELARE
MULTI-TOUCH
Music
NISIP
ORACLE
OUTSOURCING
Orange
PAROLE
PARTAJARE
POZA
PROGRAM
PROIECT
Parteneri/Sponsori
Photographers
RIM
SAHARA
SAHARA SOLAR BREEDER PROJECT
SERVICII
SHAPE
SIEMENS
SIGURANTA
SILICIU
SINCRONIZARE
SKETCHUP
SKYPE
SUA
SUPERCONDUCTORI
TASKBAR
TEAMVIEWER
TOKYO
TUTORIALE
UK
VMWARE
VULNERABILITATE
VW Golf | Golf | vw golf vii | Golf 7 | vw golf 7 | Volkswagen |
WINDOWS 7
alcool
amsterdam
anglua
anti glare
anti-reflective superbright
antivirus
asigurari
aspirator
assassin's creed 3
barbati
basescu
bere
beyond
biciclete
biserica
biz
blogmistakes
cabriolet
camere foto
canon
carcase
carpatica
charlie sheen
coca cola
combustibili
craciun
cruise control
curatenie
darwin awards
dead space 3
dealextreme
deblocare
delia
dj
domenii
dot.ro
dslr
durex
e3
ecommerce
electrolux
elena
faliment
far cry 3
ferrari
fete
fete frumoase | fete salon auto | fetele de la salonul auto moscova 2012 | modele sexy | salonul automoscova |
gene hackman
ghid
gluma
google maps
gopro
gps
groupon
hackeri
hilton
hosting All closed.
hp
iMac
iPad 3
iPad Mini
iPod Nano
iPod Shuffle
iPod Touch
idioti
iluminare
imobiliare
instagram
ios
it
iulian stanciu
jail
jayde nicole
jennifer lopez
jerry seinfeld
jersey shore
jessica jane clement
joc
kodak
leonardo dicaprio
liam neeson
limba romana
logitech
luc besson
lux
mancare
mark zuckerberg
marketing
martin scorsese
masini inmatriculate in romania | ce masini inmatriculeaza romanii | noutati auto | piata auto romaneasca | romanii au bani de masini |
matthew perry
megane
meme All closed.
mila kunis
mizerii
mobile
mod
money.ro
most wanted
naspers
need for speed
nfs
nicoleta luciu
nikon
nokia e6
notebook
nunta
omv
one
one x
panasonic
peisaj
perna
petrom
politia
politica
poze
pr0
practic
pret
profitshare
psd
radu apostolescu
range
range rover 2013 | detalii noul range rover | masini noi 2012 | noutati auto |
rata
ratb
rayman legends
rca
robert de niro
robot
rock
rolling stones All closed.
rs
rs5
samung
sexy
singur
smurd
snoop dogg
social media
socialmedia
sony All closed.
sony a57
sperietura de neuitat | sperietura de zile mari | fete frumoase si masini | material video inedit | cea mai puternica acceleratie |
splinter cell
star wars
subaru
telecom
the last of us
timp
tool
toolbox
top
trafic All closed.
trailer
trailere All closed.
trapster
tuning auto | Ferrari | Nissan | Nissan 350Z | Ferrari California |
tuning auto | ferrari 458 spider | tuning ferrari | office k |
tvr
two and a half men
udrea
ultrabook
viteza All closed.
vw
watch dogs
web2.0
wireless
x
zumzi
zvonuri
zynga
0 comentarii