• Home
  • Diverse
  • Romania
  • Prin Lume
  • Top 10
  • Car News&Tuning
  • Muzica
  • X VS Y

Trupa Vama lansează videoclipul piesei "Sarkozy versus Gypsy", care are ca temă romii şi pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy, "o satiră care taxează ridicolul atitudinii europene în raport cu problema ţiganilor", informează un comunicat.
"Vama lansează «Sarkozy versus Gypsy», o satiră care taxează ridicolul atitudinii europene în raport cu problema ţiganilor. Culorile aprinse ale romilor par să deranjeze echilibrul unei societăţi obişnuite doar cu elegante nuanţe de gri. Un cetăţean european onorabil ar trebui să posede domiciliu, loc de muncă şi planuri pe următorii 20 de ani. «Sarkozy versus Gypsy» este despre cei care refuză să împărtăşească aceste preocupări", se arată în comunicat.

"În ultimă instanţă, mesajul cântecului nostru taxează ridicolul şi absurdul «expulzărilor» sau al «repatrierilor voluntare» şi nu ţine partea ţiganilor ori a lui Sarkozy. Acest ping-pong cu ţigani nu foloseşte nimănui. Cântecul nu vrea să creeze tabere sau dezbateri, deşi ar putea să o facă. Problema ţigănească nu se rezolvă cu măsuri radicale care generalizează periculos pentru că istoria ne-a învăţat că de la absurd şi ridicol până la Holocaust sau pogrom n-a fost decât un pas", spune solistul trupei, Tudor Chirilă.
De asemenea, trupa Vama a colaborat pentru realizarea videoclipului cu instrumentiştii Victor Dincă (ţambal), Justin Băcău (acordeon) şi Alexandru Burcea (trompetă). Clipul este semnat de regizorul Serge Zănoagă, iar producătorul este Bogdan Crăciun, de la Libra Film.
"Atât piesa, cât şi videoclipul sunt caracterizate de umor şi îndrăzneală - două ingrediente majore pentru o trupă rock. Mă simt norocos că am colegi de trupă cu simţul umorului. Alţii n-au şi sunt trişti", spune şi Eugen Caminschi.
Promovarea online a piesei s-a bucurat, de asemenea, de sprijinul lui Dragoş Stanca, în rolul unui mafiot al presei româneşti, precum şi al lui Cabral Ibaka, din postura unui impresar isteric.
Piesa a fost înregistrată în colaborare cu compozitorul şi interpretul francez Ralflo. Artistul s-a făcut remarcat prin diverse colaborări, iar în 2002, producătorul Philippe Saisse l-a invitat să lucreze la New York. În 2007, a colaborat cu Yorgos Benardos, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori parizieni. În urmă cu un an, Yorgos i-a făcut cunoştinţă cu Keo, dezvăluindu-i astfel noi teritorii muzicale. Au urmat colaborări cu Proconsul, Cătălin Josan şi cu formaţia Vama.
Lansarea pe internet a videoclipului "Sarkozy versus Gypsy" va fi dublată şi de un show offline, printr-un concert în clubul Fratelli din Capitală. Concertul începe joi la miezul nopţii, iar accesul persoanelor sub 18 ani este interzis. Fanii sunt provocaţi să arbitreze meciul romilor contra Europei şi să-i adreseze preşedintelui Franţei o întrebare incomodă: "Hey, Sarkozy, why don't you like the gypsies?" ("Hei, Sarkozy, de ce nu îţi plac romii?").



LEGILE LUI MURPHY

Posted by Eddy323
9.7.2012

Stuff ...

Posted by Eddy323
08.09.2012

Top 10

Posted by Eddy323
08.09.2012

Car News&Tuning

Posted by Eddy323
08.09.2012

Music

Posted by Eddy323
08.09.2012